De ce insa cea mai mare suferinta pe care ti o poti aduce aminte este cea a unei dragoste pierdute, a unei iubiri ratacite in necunoscut, de ce atunci cand simti ca suferi cea mai buna alinare este o mangaiere pe frunte sau o vorba de alint si dragoste? De ce cand iubesti simti ca nimic nu mai conteaza decat dragostea persoanei de langa tine si prezenta ei ?
De ce suferi cand ti se intampla totusi sa pierzi ceea ce te- a facut si fericit si nefericit in acelasi timp?
Pentru ca suntem vulnerabili. Suferinta din dragoste deriva din sentimentul de neputinta de a mai putea schimba ceva ca totul sa fie ca inainte ; iubirea este nesfarsita si inefabila, si totusi ea are o finalitate . Devii constient de aceasta finalitate atunci cand incepi sa te indoiesti de sentimentele celui de langa tine, caci sufletul dependent de dragoste nu face fata schimbarilor iar la orice greseala din partea celuilat se pierde cate o parte din inefabilul care odata te facea sa tremuri de fericire, si se transforma in cuvinte; si, ca orice sentiment pe care il poti descrie totusi in cuvinte , dragostea devine un sentiment real, pe care nu il mai poti primi in intregime si nici sa-l daruiesti nu mai poti asa cum ar trebui si asa cum ai vrea. Indoiala este cel mai mare dusman al dragostei , si atunci cand nu este doar e elucubratie al unei imaginatii bolnave, ea distruge in timp orice sentiment de iubire , si duce inevitabil la pierderea oricarui sentiment fata de presoana care altadata te facea sa simti ca esti cea mai importanta fiinta din lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu